|
|
 |
 |
| Prof. univ. dr. ing. Dumitru Stanciu |
| 2012-02-03 |
EU SUNT DE STÂNGA
|
|
Şi mă cutremur când, citind sau ascultând revendicarile celor sinceri din piaţă, mă dumiresc cu privire la haosul ideologic din mintea demonstranţilor. Să recunoaştem că acest haos este rezultatul traiului, timp de douăzeci de ani, în economia de piaţă, în “statul de drept”. Să susţii că nu eşti de stânga dar să ai numai revendicări de stânga, este, să acceptăm asta, o mare ispravă a sistemului capitalist care a reuşit să zăpăcească minţile unor oameni printr-o subtilă manevră de spălare a creierelor. ... Citeste tot articolul |
| |
 |
| Lucia STANCIU |
| 2012-01-30 |
Partidul Stânga Europeană susţine protestele din România
|
Partidul Alianţa Socialistă (PAS) este membru fondator al Partidului Stânga Europeană (PSE), care reuneşte 38 de partide socialiste, comuniste şi ecologiste de stânga sub acelaşi crez – lupta pentru o Europă socială, ecologică, democratică, paşnică şi solidară. Partidul Stânga Europeană este reprezentat în Parlamentul european de Grupul Confederal al Stângii Unite Europene / Stânga Verde Nordică (GUE/NGL) format din 35 de parlamentari, reprezentând 17 partide din 12 ţări. ... Citeste tot articolul |
| |
 |
| Prof. univ. dr. ing. Dumitru Stanciu |
| 2012-01-29 |
AM MUNCIT, AM CONSTRUIT ŞI TOATE GUVERNELE CARE S-AU PERINDAT DE DOUĂZECI DE ANI, ÎNCOACE, AU DISTRUS !
|
|
Aşa strigă, cu deznădejde, o femeie româncă, venită să protesteze, pe 19 ianuarie, 2012, culmea !, cu alianţa politică USL. De ce culmea ?, deoarece partidele constituente ale alianţei fac parte dintre cei incriminaţi de femeie pentru acţiunea de distrugere a economiei româneşti. ... Citeste tot articolul |
| |
« inapoi 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 inainte » |  |
ORGANIZATII ASOCIATE
|
 |